Cele mai bune filme horror necunoscute de pe Netflix

Li Ronan, o mamă tânără care încearcă să-și recăpete custodia fiicei sale Dodo, filmează tot ce i se întâmplă. Șase ani mai devreme, ea și prietenii ei au profanat un sanctuar secret al unui cult religios și au trezit o divinitate numită Mother Buddha — o entitate care acum urmărește și copilul nevinovat al lui Ronan. Filmul îți cere literal să participi la un ritual de apărare, rostind o incantaţie împreună cu protagonista.

Cel mai vizionat film horror taiwanez din toate timpurile la box office-ul local, Incantation este mult mai mult decât un simplu found footage. Regizorul Kevin Ko împleteşte secvenţe din prezent cu flashback-uri tulburătoare, construind o tensiune rară, bazată pe groaza folclorică şi pe dragostea maternă. Efectele practice sunt autentice, atmosfera este sufocantă, iar finalul — odată înţeles complet — lovește cu o forță emoţională neaşteptată. Dacă îi faci cunoştinţă cu Noroi: The Curse sau The Medium, Incantation stă perfect alături de ele.

Madrid, 1991. Veronica are 15 ani și îngrijește singură cei trei frați mai mici, pentru că mama lor muncește non-stop. În ziua unei eclipse solare totale, ea și colegele ei coboară în subsolul școlii pentru a invoca spiritul tatălui ei decedat cu ajutorul unei table Ouija. Ceva răspunde în locul tatălui. De atunci, lucrurile din apartament nu mai sunt la fel.

Paco Plaza, co-creatorul seriei [REC], a construit acest film în jurul Cazului Vallecas — singurul caz din istoria Spaniei în care un polițist a consemnat oficial că a asistat la fenomene paranormale. Actrița debutantă Sandra Escacena este extraordinară: un personaj supraîncărcat emoțional, prins între responsabilitate adultă și teroare adolescentină. Filmul evită jump scare-urile ieftine și construiește în schimb o apăsare lentă, autentică, intensificată de banda sonoră a trupei Héroes del Silencio. Rotten Tomatoes: 86%.

Anglia, 1905. Thomas Richardson (Dan Stevens) călătorește pe o insulă izolată din Wales pentru a-și salva sora, luată ostatică de un cult religios misterios care cere răscumpărare. Sub conducerea „profetului” Malcolm (Michael Sheen), comunitatea insulei pretinde că fertilitatea pământului a fost obținută prin sacrificii de sânge. Thomas se infiltrează ca şi convertit și descoperă că secretele cultului sunt mult mai vechi și mai monstruoase decât părea.

Gareth Evans — regizorul deja legendar al filmelor de acțiune The Raid — schimbă complet registrul cu Apostle, dar nu renunță la intensitate. Prima oră este o construcție lentă, atmosferică, cu accente de The Wicker Man, iar a doua oră explodează în goriness visceral și cosmic horror de factură lovecraftiană. Dan Stevens și Michael Sheen livrează interpretări remarcabile. O surpriză perfectă pentru fanii folk horror-ului care vor mai mult decât mătase de porumb și focuri de tabăra. Rotten Tomatoes: 79%.

Patru prieteni din studenție pornesc într-o drumeție prin pădurile sălbatice scandinave pentru a-l comemora pe al cincilea din grup, mort tragic într-o tâlhărie. Când unul dintre ei se accidentează, decid să se abată de pe traseu și să traverseze pădurea — o decizie care îi va costa scump. Pădurea nu mai arată la fel pe întuneric. Nici ziua.

Bazat pe romanul omonim al lui Adam Nevill (autorul care a scris și No One Gets Out Alive), filmul lui David Bruckner reușeşte ceva rar: să facă din natură un personaj în sine. Peisajul filmat în Munții Carpați (da, în România, deşi povestea se petrece în Suedia) este copleşitor şi de o frumusețe întunecoasă. Creaturile mitologice nordice — Jötunn, un zeu-monstru din descendența lui Loki — sunt tratate cu o sobrietate fascinantă. Filmul echilibrează remușcarea, vinovăția și teroarea corporală într-o manieră maturizată. Rotten Tomatoes: 73%.

Ambar (Cristina Rodlo) este o tânără mexicană care imigrează ilegal în Cleveland după moartea mamei sale. Fără acte, fără bani și fără opțiuni, acceptă să închirieze o cameră ieftină dintr-o pensiune cu reputație proastă, administrată de un proprietar dubios. Casele vechi ascund secrete — dar casa asta ascunde ceva dintr-o epocă mult mai veche decât America.

Bazat pe romanul lui Adam Nevill (același autor ca The Ritual), filmul funcționează ca o metaforă clară a exploatării imigranților: sistemul care te atrage cu promisiuni și te consumă treptat. Santiago Menghini, la debut în lungmetraj, construieşte tensiunea cu răbdare. Primele două treimi sunt un horror psihologic dens, bazat pe vulnerabilitate socială; finalul devine mai explicit și mai suprarealist. Cosmina Stratan şi Ilinca Neacșu din România apar în distribuţie. Filmul cuprinde o referință discretă la The Ritual — un easter egg pentru fanii lui Nevill.

Charlotte (Allison Williams) a fost, cândva, cel mai talentat elev al unei academii de muzică de elită. A trebuit să renunțe la totul pentru a-și îngriji mama bolnavă. Acum că mama a murit, ea ia legătura cu Anton, fondatorul academiei, și îl cunoaşte pe noul star al şcolii: Elizabeth (Logan Browning), o violoncelistă strălucitoare cu care Charlotte leagă o prietenie rapidă și o relație ambiguă. Iar de acolo, filmul ia o curbă complet neaşteptată — și încă una — și încă una.

Inspirat de cinematografia coreeană de revenge și de lucrările lui Park Chan-wook, The Perfection este un thriller care îşi reconstruieşte în permanenţă premisele. Shepard folosește rewind-uri narative pentru a rescrie ce crezi că ai văzut. Sub suprafața strălucitoare a filmului se ascund teme despre abuz sistemic, vinovăție și revanșă. Nu e horror pur — e horror psihologic cu accente de body horror și comedie neagră. Rotten Tomatoes: 70%. Nu citi nicio recenzie înainte de vizionare.

Frații Jackson și Angela (Ben Lloyd-Hughes și Florence Pugh) conduc o afacere ilegală: pretind că sunt vânători de fantome și extorcă bani de la oamenii îndurerați organizând sesiuni false de comunicare cu morții. Angela are coșmaruri și viziuni pe care le ignoră. Contractul care le aduce la conacul izolat al doamnei Green (Celia Imrie) se dovedește diferit de toate celelalte: copiii ale căror glasuri le aude Angela există. Și nu sunt fericiți.

Filmat în Scoția anilor ’80, Malevolent este filmul care a demonstrat că Florence Pugh — în acel moment aproape necunoscută publicului larg — era deja la un alt nivel. Înainte de Midsommar, înainte de Little Women, era deja capabilă să ducă un film întreg pe umerii ei. Tonalitatea oscilează între ghost story atmosferic și slasher brutal, ceea ce l-a dezorientat pe unii spectatori, dar tocmai această schimbare de registru îl face imprevizibil. Merită văzut înainte ca Florence Pugh să devină un subiect de conversație mai mare decât filmul în sine.

O femeie (Mélanie Laurent) se trezește închisă într-o capsulă criogenică medicală. Nu știe cine este, nu știe cum a ajuns acolo și nu are niciun cod de deschidere. Sistemul AI al capsulei — M.I.L.O. (vocea lui Mathieu Amalric) — îi comunică rece că nivelul de oxigen scade. Ea are la dispoziție mai puțin de o oră și jumătate pentru a-și reconstrui identitatea şi a găsi o cale de ieşire, folosind exclusiv interfaţa digitală a capsulei.

Alexandre Aja, regizorul lui High Tension și Crawl, pare cel mai puțin probabil candidat pentru un film de o singură cameră, fără sânge, fără urmăriri — și tocmai de aceea Oxygen surprinde. Este o demonstraţie de disciplină cinematografică: tensiune pură construită din spațiu mic, informaţie fragmentată și o actriţă excepţională. Mélanie Laurent poartă singură un film de 100 de minute cu o energie și o credibilitate extraordinare. Filmul a obținut 90% pe Rotten Tomatoes și rămâne unul dintre cele mai subestimate titluri Netflix. Parţial SF, parţial thriller, parţial horror — complet captivant.