Claudia pune punctul pe „i” și îi spune direct Danielei că este evident că nu îl place pe Darius.Giulia consideră însă că Claudia este prea băgăcioasă și că intervine în subiecte care nu o privesc.La rândul ei, Daniela o confruntă pe Claudia cu o întrebare tăioasă: băieții nu o vor din cauza sportului pe care îl practică sau din cauza comportamentului ei?
Dorian îi povestește lui Darius o experiență dureroasă din trecutul său, în care fosta parteneră l-a îndepărtat treptat mai întâi de prieteni, apoi chiar de propria mamă. Pe baza acestei experiențe, Dorian îl avertizează pe Darius să nu se lase orbit de sentimente. La acel moment, Darius consideră că situațiile nu sunt comparabile.
Totuși, la petrecerea de sâmbătă, Darius și Daniela au mai multe discuții în contradictoriu. Darius ajunge să se simtă respins, tratat ca un copil și refuză să accepte această dinamică. În consecință, decide să încheie cunoașterea cu Daniela.
Doamna Melinda este de părere că, în relația cu Darius, Daniela a jucat mult teatru. Aceasta susține că întreaga casă a avut dreptate atunci când l-a avertizat pe Darius că Daniela nu are nimic real pentru el.
La rândul său, Alan se declară revoltat de faptul că Daniela continuă să transmită că este atrasă de Darius, deși comportamentul ei arată cu totul altceva.

Marian este de părere că băieții l-au împins pe Darius spre Daniela. Sub influența unui pahar în plus, Darius mărturisește că simte ură, dezamăgire și frustrare. De cealaltă parte, Daniela se arată deranjată de faptul că Darius s-a confesat și Claudiei sau Halimei. Daniela explică faptul că are nevoie de spațiu, de libertatea de a face și ea gesturi frumoase, fără a fi acaparată complet de partener. Totodată, subliniază că nu își dorește un partener care, la fiecare petrecere în care consumă alcool, ajunge să o părăsească.
Printre pupici și alinturi, Amalia îi mărturisește lui Dorian că o deranjează atunci când ia alte fete în brațe, cum ar fi pe Halima.Dorian subliniază că într-o relație este nevoie de încredere, însă promite că pe viitor va fi mai atent la gesturile sale.

Atât casa, cât și producția sunt de părere că Halima îl place pe Marian, cei doi având la petrecere discuții lungi, purtate cu mult patos.
Roxi îi povestește lui Alan despre un vis neplăcut pe care l-a avut, apoi îi spune că a deranjat-o faptul că, la „Capriciile iubirii”, Alan nu i-a aruncat nicio privire.
Alan îi transmite lui Roxi că, în cazul în care va fi eliminat la următoarea gală, și-ar dori ca ea să își continue experiența în casă. Roxi mărturisește însă că nu se vede fără el acolo.
La rândul său, Alan afirmă că nu l-ar deranja să plece și că simte că locul lui nu este neapărat în casă.
Daniela intervine, subliniind că Alan nu a avut aceeași atitudine atunci când a fost vorba despre ea și Darius.

George și Larisa se declară într-o cunoaștere, iar apropierea dintre ei decurge cu pași mici, dar siguri.
Totodată, George mărturisește că are impresia că Halima îl place.

Rețeta care ne adună? Popcorn și voie bună! 🍿

